Programul activitatilor culturale din municipiul Targoviste

În perioada 6 – 7 octombrie 2018, se va organiza Festivalul-Concurs Naţional „Laura Stoica”, Târgovişte, ediţia a II-a, la Teatrul Municipal “Tony Bulandra”. Festivalul este deschis participării tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani, având drept scop afirmarea şi lansarea tinerelor voci precum și stimularea valorilor autentice în vederea lansării în elita muzicii uşoare româneşti şi, nu în ultimul rând, întâlnirea tinerilor interpreţi cu o serie de personalităţi ale muzicii uşoare din România. Cu această ocazie se dorește promovarea valorilor autentice şi menţinerea vie a amintirii unor personalităţi care au scris istorie în domeniul artistic. Este şi cazul iubitei interprete de muzică uşoară Laura Stoica, personalitate multivalentă, a cărei voce s-a remarcat atât pe scenele din ţară cât şi din străinătate.

 

În perioada 2 – 4 noiembrie 2018 se va desfășura Concursul-Naţional de Literatură “Moştenirea Văcăreştilor”, ediţia a 50-a, la Muzeul de Artă din Târgoviște. După o istorie de o jumătate de secol, Festivalul-Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor” a devenit un bun al comunității locale ce obligă organizatorii, la fiecare ediție, să caute noi modalități de exprimare astfel încât manifestarea să capete un plus cantitativ dar, mai ales, calitativ.

În perioada 17 – 18 noiembrie 2018 se va organiza, la Clubul Studenților din Târgoviște, ediția a VI – a Festivalului-Concurs Naţional „Ileana Sărăroiu”. Festivalul şi îşi propune ca şi anul acesta să descopere tinere talente iubitoare de folclor şi dornice de a se afirma în peisajul muzicii populare româneşti dar și pentru a aduce omagiul binemeritat vieţii şi carierei îndrăgitei interprete care a copilărit în localitatea Valea Voievozilor, într-o familie săracă. La vârsta de 11 ani urca pe scena căminului cultural din satul natal, urmând să cânte şi la Casa Culturală din Târgovişte. După absolvirea Şcolii Populare de Artă din Târgovişte, Ileana Sărăroiu a plecat la Bucureşti, unde a cunoscut succesul cântând în diverse ansambluri, devenind apoi cunoscută în toată ţara. Dăruirea totală, personalitatea uluitoare şi tehnica vocală de excepţie i-au permis artistei să abordeze genuri muzicale variate: romanţe, cântece populare, cântece de petrecere şi muzică uşoară.